Ce este impulsivitatea?

La copii, un anumit nivel de impulsivitate este considerat normal, având în vedere vârsta lor. Cu cât se apropie mai mult de pubertate se poate observa o diminuare a frecvenței și intensității comportamentelor impulsive. Pe măsura trecerii timpului, ei devin din ce în ce mai inclinați spre reflecție, mai capabili de auto-control. După încheierea etapei adolescenței transformările încep să fie foarte vizibile.

Impulsivitatea apare în mai multe grade și poate fi funcțională sau disfuncțională. Impulsivitatea disfuncțională se manifestă de obicei prin nerăbdare, reacții rapide, bruște, imprudență, lipsa auto-controlului și a unei reflecții adecvate asupra consecințelor. Copilul își poate amâna cu mare dificultate satisfacerea nevoilor, prezintă un control deficitar al emoțiilor, reacționează într-un mod exagerat. Se poate observa preferința pentru gratificarea imediată în detrimentul scopurilor pe termen lung, dificultăți de a menține rutina sau auto-disciplina. Nivelul impulsivității se stabilește prin comparația cu cei de aceeași vârstă. Începând cu perioada adolescenței impulsivitatea disfuncțională și actele anti-sociale se însoțesc. Consumul de substanțe este asociat, de asemenea, cu niveluri de impulsivitate ridicate.

Există și o parte pozitivă a impulsivității, numită „impulsivitate funcțională”. Aceasta reprezintă o fațetă distinctă a impulsivității, care aduce cu sine unele beneficii. O serie de filme, piese muzicale sau lucrări de artă au la bază  acțiuni spontane și aventuroase.

Impulsivitatea funcțională nu este excesivă, ea favorizează luarea într-un mod rapid a deciziilor inspirate, sprijină creativitatea și asumarea unor riscuri în atingerea obiectivelor.

Cum îți dai seama dacă copilul tău se comportă într-un mod impulsiv?

Dacă nu are răbdare, îi este greu să-și aștepte rândul, răspunde înainte de a fi formulată întrebarea, îi întrerupe pe ceilalți, deranjează în timpul activităților de grup sau  în cadrul orelor este posibil să aibă un nivel de impulsivitate mai ridicat. Toleranța scăzută la frustrare poate duce la explozii de furie. Este posibil să se accidenteze pentru că acționează fără să se gândească la consecințe. Pentru a evalua impulsivitatea raportăm comportamentul copilului la comportamentele așteptate pentru etapa de vârstă corespunzătoare.

Metode de reducere a impulsivității și de creștere a auto-controlului

Copiii care sunt alfabetizați emoțional pot denumi și înțelege emoțiile pe care le trăiesc, ceea ce duce la diminuarea impulsivității. Vor ști să spună dacă sunt furioși sau triști și nu vor fi nevoiți să lovească sau să țipe pentru a se exprima.

Uneori furia și agresivitatea sunt emoții care acoperă alte emoții mai greu de gestionat. Un copil poate fi trist sau rănit și să se exprime, în schimb, într-un mod agresiv. Ca părinți este util să-i ajutați să-și clarifice emoțiile pe care le trăiesc pentru a le putea gestiona mai ușor.

Și noi adulții, când ne confruntăm cu situații dificile, ne putem exprima furia într-un mod nepotrivit. Este important felul în care ne auto-reglăm pentru că manifestările și comportamentele noastre devin adesea modele pentru copii. Dacă ne simțim copleșiți de furie și reacționăm inadecvat este indicat să ne asumăm responsabilitatea. Este important să vorbim despre emoțiile și comportamentele noastre și eventual să explicăm care ar fi fost reacțiile cele mai potrivite în acea situație. Ca părinți este indicat să ne cerem scuze când este cazul, astfel și copiii vor învăța să facă același lucru.

Emoțiile sunt inevitabile însă comportamentele se află în controlul nostru. Copiii care învață acest lucru vor ști că este în regulă să se simtă furioși dar nu și să-i lovească pe ceilalți.

Copiii învață cum să se comporte în diferite situații pe baza reprezentărilor mentale ale regulilor pe care le-au deprins de-a lungul timpului. Este util ca aceste reguli să fie scrise, să existe o listă pe care să fie notat ce este acceptabil să faci și ce nu. Unii părinți elaborează regulile împreună cu copiii lor pentru că astfel le acceptă mai ușor. Consecințele stabilite ar trebui să fie clare: să existe recompense atunci când regulile sunt respectate și să fie evidențiate consecințele atunci când regulile sunt încălcate. De multe ori, în familiile în care copilul nu respectă regulile, comportamenetele adecvate nu sunt întărite, recompensate.

Stimulați copilul să se deprindă cu rezolvarea de probleme, îl va ajuta pe viitor. Atunci când se confruntă cu o problemă cereți-i copilului să formuleze câteva variante de răspuns.  Apoi luați răspunsurile pe rând și analizați-le pentru a găsi varianta cea mai potrivită. Încurajați-l să o implementeze și apoi discutați rezultatele. Acest antrenament este foarte folositor pentru că va stimula copilul să se gândească la consecințe, va încuraja reflecția și planificarea și va ajuta la diminuarea impulsivității. Adesea impulsivitatea este asociată cu atracția față de activitățile incitante sau periculoase iar acest lucru se întâmplă deoarece copilul nu se gândește la posibilele consecințe.

La unii copii impulsivitatea poate fi însoțită de hiperactivitate, care se poate caracteriza printr-o activitate motorie dezorganizată, reacții explozive, stări de neliniște și dificultăți de a sta calmi în timpul activităților mai monotone sau care necesită un nivel mai ridicat de atenție. Aceste comportamente devin problematice pe măsură ce se îndepărtează de media celor de aceeași vârstă.

Îndrumarea copiilor și adolescenților către activități sportive îi ajută să fie mai disciplinați, să colaboreze cu ceilalți și să învețe autocontrolul. Activitatea fizică stimulează producția de dopamină, noradrenalină și endorfine, ceea ce poate contribui la îmbunătățirea atenției și a dispoziției afective.

Dificultățile asociate cu impulsivitatea disfuncțională pot fi gestionate mai bine dacă se intervine din timp, pe mai multe planuri, nu doar asupra copilului. Un rol foarte important îl joacă contextul familial dar intervențiile pot fi extinse și în contextele educaționale, dacă este cazul. Toate aceste eforturi sunt recompensate atunci când copilul începe să deprindă auto-controlul, să ia în considerare consecințele proprilor acțiuni sau când poate urmări scopuri pe termen lung.

The post Ce să faci dacă ai un copil impulsiv? appeared first on Ecaterina Augustinov.

Actele de bullying reprezintă acțiuni care implică umilirea, intimidarea sau chiar violența fizică la adresa celorlalți.

Unii cercetători atrag atenția asupra faptului că numărul celor implicați în acte sistematice de agresiune este mai mic decât cel al martorilor. Probabil că fiecare dintre noi își poate aminti exemple din propria experiență în care am fost martorii unor astfel de comportamente, indiferent de poziția pe care am ocupat-o.

În actele agresive sunt implicați întotdeauna mai mulți copii sau adolescenți care ocupă diferite roluri.

De obicei există un agresor care inițiază actele agresive, unul sau mai mulți copii care îl susțin și alții care aprobă prin râs sau instigare. Uneori denumirea de „agresor” este ambiguă deoarece unii agresori pot fi în anumite contexte hărțuitori și în altele victime.

Victimele adoptă adesea o atitudine pasivă și pot fi agresate fără motiv. Unii copii și adolescenți care ajung victime ale bullyingului pot manifesta anumite comportamente prin care să-i provoace pe ceilalți. Aceștia reacționează excesiv la stimulii inofensivi și ajung să fie implicați în diverse conflicte.

Cei mai mulți copii și adolecenți nu sunt implicați sistematic în acte de bullying ci sunt mai degrabă martori la aceste incidente. Unii chiar încearcă să oprească agresiunea sau să le ia apărarea celor agresați, în timp ce alții pot rămâne în rolul de observator. Anumite caracteristici, inclusiv experiențele anterioare, statutul și autoeficiența percepută pot face diferența dintre observatori și cei care intervin pentru a ajuta.

Factori de risc și de protecție

Anumite trăsături individuale îi pot predispune pe unii copii să fie mai expuși bullyingului. Sunt vizați cei care par mai vulnerabili, lipsiți de sprijin, liniștiți, poate mai puțin încrezători în sine, mai timizi, cu abilități sociale mai reduse, dar și copiii sau adolescenții care manifestă iritabilitate și irascibilitate pot genera conflicte și pot stârni reacții negative din partea celorlalți.

Copiii care nu beneficiază de sprijin în propria familie sau sunt crescuți într-un mediu disfuncțional sunt mai predispuși să se implice în acte de bullying. Toleranța crescută față de actele agresive, valorizarea acestora ca semne ale puterii, lipsa integrării sociale, marginalizarea, reprezintă factori de risc pentru comportamentele agresive. De asemenea, lipsa supravegherii adecvate și a implicării adulților în gestionarea situațiilor problematice favorizează climatul social negativ și crește nivelul de agresivitate.

Copiii și adolescenții care posedă bune abilități de comunicare și de rezolvare a conflictelor sunt mai puțin susceptibili să devină victime ale bullyingului. Relațiile bune cu părinții, colegii și profesorii, implicarea în activități extrașcolare și în viața comunității favorizează dezvoltarea abilităților sociale. Copiii cu o rețea socială mai solidă sunt mai puțin expuși bullyingului.

Prin înțelegerea și abordarea acestor factori de risc și protecție, se pot crea strategii și programe mai eficiente pentru prevenirea și gestionarea bullyingului în diverse contexte.

The post Combaterea Bullyingului appeared first on Ecaterina Augustinov.

Adolescenții care își doresc să îi domine și să îi intimideze pe alții adesea se confruntă cu dificultăți în cadrul propriilor familii. Uneori, ei pot simți lipsa atenției sau a dragostei părintești sau pot fi ei înșiși victimele unor abuzuri. În încercarea de a face față sentimentelor de nesiguranță sau frustrare, aceștia ajung să adopte comportamente negative, considerând că astfel vor obține un anumit grad de putere sau control.

O strategie eficientă este să nu reacționezi conform așteptărilor lor. Evită să-ți arăți sentimentele de neputință sau tristețea. Transmite nonverbal că nu te afectează acțiunile lor. Poți răspunde dând o replică neașteptată, indicând într-un mod direct sau indirect că nu ești sensibil la glumele sau ironiile lor sau poți cere ferm și calm încetarea comportamentului lor. Aceste reacții sunt folositoare doar în cazul în care nu ești într-o situație de pericol.

Dacă procedezi în acest fel, agresorii nu vor reuși să te intimideze și nu vor putea să-și impună puterea asupra ta, existând chiar șansa să te lase în pace. În primă instanță, este recomandat să încerci să faci față situației singur, acest lucru contribuind la creșterea încrederii în sine. Poți discuta cu părinții sau prietenii despre ceea ce se întâmplă pentru a obține sfaturi și sprijin. Dacă observi că agresiunea persistă sau devine mai gravă, este esențial să împărtășești cuiva care te poate ajuta.

The post Bullying-ul: impact și câteva strategii de gestionare appeared first on Ecaterina Augustinov.

Atunci când ești deprimat ai tendința să refuzi întâlnirile cu prietenii la care ții, activitățile pe care le făceai împreună cu ei nu te mai atrag, simți o senzație de epuizare. Menținerea relațiilor necesită în general un consum destul de ridicat de energie, iar tu te mobilizezi cu dificultate. Te surprinzi anulând invitațiile prietenilor, amânând să-i suni sau să le răspunzi când te contactează. Cercul de prieteni începe se restrângă încetul cu încetul, în mijlocul oamenilor te simți trist, neinteresant, neînțeles, nu știi ce ai avea de spus sau de oferit. Ceilalți devin confuzi în legătură cu lipsa ta de interes față de ei și se pot simți respinși.

Chiar și atunci când faci un efort pentru a onora invitațiile, starea ta nu se ameliorează, parcă nu te mai entuziasmezi, glumele par să-și fi pierdut hazul. Te afli în mijlocul celorlalți și simți că nu mai ai poftă de viață. Te poți simți singur, cuprins de gânduri negre, neînțeles, preocupat de starea negativă în care ai început să te adâncești. Viața celorlalți pare mult mai fericită decât a ta, nu îți găsești locul printre ei, te focalizezi preponderent asupra lucrurilor negative care ți se întâmplă, de parcă ai purta niște ochelari negri prin care privești doar partea goală a paharului.

Când ești deprimat poți să simți nevoia de a comunica despre dificultățile și suferința ta, de a fi înțeles, încurajat și aprobat. Chiar dacă nu îți dorești să te lamentezi și să povestești despre suferința ta, atunci când te simți copleșit, te abții cu dificultate, simți nevoia să fii înțeles, să vezi că celorlalți le pasă de tine. Este un lucru firesc să apelăm la ceilalți când avem probleme, ne ajută să ne simțim mai bine. Nevoia de a discuta în mod repetat despre stările prin care treci este specifică depresiei, nu o caracteristică de-a ta ca persoană. Dar, în timp poate deveni obositoare pentru familie și prieteni.

Ce poți face pentru a contracara acest lucru? Când relatezi despre problemle tale, îi poți mulțumi prietenului tău că te-a ascultat, să-l întrebi și tu despre felul în care se descurcă. Poți să-ți exprimi aprecierea pentru că ai un asemenea prieten. Astfel îi arăți că este o persoană importantă pentru tine, chiar dacă ai o perioadă dificilă.

În  momentele în care simți nevoia să fii ascultat, le poți comunica celorlalți acest lucru. Dacă observi că ai tendința de a monopoliza discuța îți poți  stabili în mintea ta o limită de timp, pe care să-ți impui să nu o depășești. Comunică-i prietenului tău ce frământă, împărtășește-i faptul că-ți este greu, însă spune și lucrurile pe care le faci ca să te simți mai bine și să-ți rezolvi problemele: te-ai decis să faci mișcare, voluntariat sau să-ți cauți un loc de muncă, să-ți cultivi un hobby.

Pentru a-ți distrage gândurile de la starea de indispoziție și pentru a avea subiecte de discuție alternative, planifică niște activități plăcute pe care le poți face împreună cu prietenii. Puteți viziona un film, să vă plimbați cu bicicleta, să vizitați locuri noi.

Atunci când cineva se confruntă cu dificultăți sau are anumite probleme, prietenii simt nevoia să-i fie alături, să-i dea o mână de ajutor, până depășește situația. Aceasta este definiția prieteniei.

Chiar dacă prietenii nu știu întotdeauna ce să-ți spună sau să facă, vor să-ți fie de folos, oferindu-ți sfaturi și încurajări. Probabil le consideri greu de implementat ori nu ți se par potrivite pentru situația în care ești, însă, dacă apreciezi efortul și preocuparea celorlalți față de tine, le poți comunica acest lucru și se vor simți utili.

Dacă stările de tristețe sunt accentuate și le trăiești o mare parte din timp, aproape în fiecare zi, este necesar sprijinul unui psihoterapeut. Atunci când relațiile tale sunt perturbate de depresia cu care te confrunți, poate apărea tendința spre izolare, care îți alimentează, la rândul ei, stările negative. Încearcă să eviți capcana autoizolării, dacă vezi că situația se agravează, cere ajutor.

The post Păstrează-ți prietenii aproape, chiar dacă te simți deprimat appeared first on Ecaterina Augustinov.

Te-ai întrebat vreodată ce este timiditatea și prin ce diferă de tulburarea de anxietate socială?

Așadar, aproape toți simțim uneori o ușoară neliniște în situații sociale importante, cum ar fi susținerea unui examen sau o întâlnire romantică.

Timiditatea se caracterizează prin inhibiție, reticență și disconfort social tranzitoriu, teama de evaluarea negativă din partea celorlalți, retragere în sine.Timiditatea nu duce la evitarea interacțiunilor sociale și nu perturbă foarte mult funcționarea socio-profesională. Nu există nici un motiv de îngrijorare, timiditatea este considerată ca fiind o trăsătură normală de personalitate.

Totuși, când această timiditate devine persistentă și afectează în mod semnificativ viața de zi cu zi, putem fi în prezența anxietății sociale. Atunci când orice interacțiune socială ne provoacă un nivel ridicat de stres și ne împiedică să ducem o viață normală, se poate vorbi de tulburarea de anxietate socială.

Elementul central al acestei tulburări este frica excesivă de a fi judecați sau evaluati negativ în diferite contexte sociale, cum ar fi întâlnirile cu persoane necunoscute sau pur și simplu purtarea unei conversații. De exemplu, o persoană anxioasă social poate simțiți o presiune intensă când se află într-o situație în care trebuie să vorbească în fața unui grup sau când este observată în timp ce face lucruri simple, cum ar fi să mănânce sau să bea în public.Teama de a fi observată sau evaluată în timp ce realizează diverse acțiuni este foarte accentuată. Persoana poate resimți teamă sau stânjeneală atunci când este nevoită să vorbească în fața unei audiențe sau a unei persoane cu autoritate. Din cauza fricii de o eventuală evaluare negativă ajunge deseori să evite să-și exprime opiniile sau să poarte discuții în contradictoriu. Pariciparea la petreceri, întâlnirea unor persoane noi, solicitarea unei întâlniri romantice ar putea fi trăite cu disconfort semnificativ sau chiar evitate. Folosirea mijloacelor de transport în comun, inițierea apelurilor telefonice, statul la rând, scrierea sau realizarea unor activități sub privirea altora pot genera trăiri negative disproporționate.

Teama de evaluarea negativă este principalul element de diagnostic al acestei tulburări.

Cei care se confruntă cu anxietatea socială se tem că vor fi considerați slabi, anxioși, plictisitori, respingători sau enervanți. Își supraveghează permanent, cu atenție încordată performanța în context social și se tem că ceilalți ar putea observa simptomele sau stânjeneala pe care le manifestă în comportament. Costurile acestor eventuale presupuneri sunt supraevaluate. În anumite cazuri intensitatea fricii poate atinge nivelul unui atac de panică.

Persoanele anxioase social pot prezenta simptome de transpirație excesivă și pot evita strângerea mâinii. Cei care se tem că ar putea roși încearcă să mascheze acest fapt prin utilizarea de produse de machiaj, evită lumina puternică sau unele subiecte din sfera vieții personale sau intime.

Generarea unor simptome intense de anxietate, disproporționate față de pericolul anticipat poate determina evitarea situațiilor sociale sau suportarea cu dificultate a acestora. De multe ori această tulburare poate să interfereze puternic cu capacitatea de funcționare, încât, în cazurile mai severe să cauzeze probleme majore, deteriorând semnificativ mai multe domenii ale vieții, precum cel educațional, al relațiilor romantice sau profesionale.

Psihoterapia este de ajutor, clienții sunt ghidați și încurajați să-și înfrunte temerile, fapt care duce la scăderea intensității simptomelor.

The post Timiditatea și anxietatea socială appeared first on Ecaterina Augustinov.

Obsesiile sunt idei, gânduri, impulsuri și imagini recurente, persistente, produse de mintea proprie, incontrolabile, involuntare, neplăcute, care apar spontan, cărora nu li te poți opune și de care ai vrea să scapi.

Și persoanele care nu suferă de tulburare obsesiv-compulsivă pot avea gânduri intruzive, dar frecvența și intensitatea acestora este mai redusă.

Aceste gânduri de care nu poți scăpa ți se par absurde, ciudate, iraționale, în dezacord cu valorile tale. Obsesiile crează disconfort major, resimțit ca teamă, rușine, culpă, dezgust, depresie, iritare, astfel încearci să le înlături.

Pentru a fi socotite obsesii, gândurile repetitive trebuie să fie intruzive, recurente, să depui eforturi puternice de a le controla, reprima sau neutraliza.

Simți o anxietate crescută din cauza obsesiilor tale, iar pentru a reduce această tensiune sau pentru a evita consecințele pe care le presupui, simți nevoia să faci anumite lucruri în mod repetat sau să ai anumite gânduri. Acestea se numesc compulsii. Crezi că aceste acțiuni te vor proteja de lucrurile de care te temi. De obicei, aceste comportamente sau gânduri sunt involuntare și pot deveni un fel de ritualuri care îți acaparează viața mentală și comportamentul.

Obsesiile tale pot implica teama de contaminare sau alte situații care par grave și plauzibile, cum ar fi să uiți să închizi gazul sau ușa. Pe de altă parte, obsesiile ar putea să includă gânduri considerate inacceptabile, blasfemiatoare sau agresive, pe care încerci să le contracarezi cu compulsiile.

Este esențial să cauți ajutorul unui psihoterapeut pentru a trata tulburarea obsesiv-compulsivă. Terapia este utilă pentru a înțelege și a controla obsesiile și compulsiile care îți afectează viața. Tratamentul poate implica terapie cognitiv-comportamentală, care te ajută să identifici și să schimbi modelele de gândire și comportament. Uneori se recomandă și tratement medicamentos  pentru a reduce simptomele. Cu sprijinul adecvat, poți învăța să gestionezi această tulburare și să redobândești controlul asupra vieții tale..

The post Tulburarea obsesiv-compulsivă appeared first on Ecaterina Augustinov.

Frica este o reacție imediată la un pericol real sau perceput, fiind un mecanism de apărare care ne pregătește să răspundem rapid și eficient în situații potențial periculoase.

Pe de altă parte, anxietatea este o stare persistentă de neliniște sau îngrijorare în legătură cu viitorul, persoana fiind preocupată de posibilitatea unor evenimente negative sau catastrofale, chiar dacă acestea nu sunt imediate sau inevitabile.

Frica este adesea legată de o amenințare concretă și prezentă, cum ar fi un atac sau o situație de urgență imediată. Aceasta este o reacție naturală a corpului nostru pentru a ne proteja în fața pericolelor. Reacția de frică poate fi provocată de diverse scenarii, cum ar fi întâlnirea cu un animal care arată amenințător, implicarea într-un accident rutier sau confruntarea cu un posibil jaf. Sistemul nostru nervos intră în mod automat într-un mod de alertă maximă, pregătindu-ne pentru a lua măsuri rapide și eficiente pentru a ne asigura siguranța și supraviețuirea.

În schimb, anxietatea poate fi provocată de gândurile legate de viitor, cum ar fi teama de eșec, de respingere, de pierdere a controlului ș.a.

Anticiparea consecințelor negative, incertitudinea viitorului sau experiențele unor traume trecute pot fi puternic anxiogene.

În mod normal, frica și anxietatea pot fi adaptative și funcționale, ajutându-ne să ne concentrăm și să reacționăm în mod corespunzător în fața situațiilor dificile. Totuși, atunci când frica sau anxietatea devin copleșitoare și interferează cu viața de zi cu zi a unei persoane, ele pot deveni problematice.

Tulburările anxioase, cum ar fi tulburarea de anxietate generalizată sau tulburarea de panică, se caracterizează prin îngrijorare persistentă și excesivă, care poate fi dificil de controlat. Aceste tulburări pot afecta în mod semnificativ calitatea vieții unei persoane și pot necesita intervenție terapeutică pentru a fi gestionate eficient.

În concluzie, frica și anxietatea sunt două aspecte ale experienței umane care pot fi dificil de distins, dar înțelegerea diferențelor dintre ele ne poate ajuta să identificăm și să gestionăm mai eficient emoțiile noastre.

The post Care este diferența dintre frică și anxietate? appeared first on Ecaterina Augustinov.

Dacă ai avut experiența stărilor depresive probabil îți este cunoscut acest lucru. Gândurile negative repetitive se numesc ruminații.

Etimologic, termenul “ruminație” derivă din latinul “ruminare”, asociat cu mestecarea constantă a hranei de către animalele rumegătoare. În cazul oamenilor, este ca și cum am derula mereu aceleași gânduri, reflectând obsesiv asupra unor experiențe din trecut.

Cum apar ruminațiile?

Ruminațiile devin adânc înrădăcinate atunci când derulăm în minte evenimentele dureroase din trecut, încercând să le disecăm în cele mai mici detalii și să le înțelegem logica. Această tendință obsesivă de gândire este epuizantă, ne menține într-o stare de tristețe și ne împiedică să acționăm. Stima de sine scăzută poate fi un factor declanșator pentru ruminații. La rândul lor, ruminațiile devin un teren fertil pentru depresie. Privind totul prin această prisma negativă, ne alimentăm convingerile pesimiste și ignorăm aspectele pozitive ale realității.

În viață, ne construim convingeri și așteptări care pot influența modul în care percepem și interpretăm lumea. Cu toate acestea, realitatea este complexă și plină de nuanțe, iar încercarea de a o simplifica ne poate duce la ruminații interminabile și la pierderea perspectivei.

Așteptările pe care le avem influențează, de asemenea, modul în care ne raportăm la realitate.

Pe parcursul vieții ne formăm numeroase convingeri despre lume și viață în funcție de experiențele pe care le-am avut și de modul în care ne-am raportat la ele.

Putem considera că oamenii trebuie să fie toți într-un anumit fel, că viața trebuie să fie dreaptă și să existe corectitudine în orice situație. Realitatea ne surprinde adesea, prin exemplele care contrazic această ordine a lumii. Atunci când traversăm situații dureroase, putem deveni confuzi încercând să înțelegem în mod obsesiv și-n detaliu ceea ce ni se întâmplă. Experiențele noastre pot părea adesea nedrepte și dureroase.

Apelând la gândirea de tip alb-negru și omițând marea de griuri dintre ele, putem să-i etichetăm pe oameni fiind întru totul buni sau răi. Atunci când observăm că cineva prezintă atât trăsături pozitive cât și negative, putem porni un torent interminabil de gânduri pentru a analiza în detaliu aceste aspecte și a înțelege în ce categorie să-l includem. Oricât am analiza faptele și situațiile, realitatea rămâne la fel de complexă, nu putem stăpâni toate informațiile, nu avem capacitatea de a ști totul despre cineva sau ceva. Putem continua însă, la nesfârșit, să căutăm și să formulăm posibile întrebări și răspunsuri.

Chiar și atunci când ne lămurim în legătură cu o problemă, realitatea rămâne supusă unei schimbări permanente. Indiferent cât de mult timp ne dedicăm gândirii, situația va rămâne nerezolvată până când trecem la acțiune.

Nu putem controla ce fac ceilalți sau ce se va întâmpla mâine în lume. Incertitudinea este prezentă în viețile noastre, orice am face.

Încearcă să analizezi felul în care gândești și, dacă observi că obișnuiești să ruminezi, poți cântări care sunt avantajele și sunt dezavantajele și poți alege să acționezi în funcție de acestea.

The post Care sunt gândurile-capcană care te adâncesc în depresie? appeared first on Ecaterina Augustinov.

Este o evaluare subiectivă care poate fi influențată de experiențele personale, interacțiunile sociale și auto-percepție.

Câteva cuvinte cheie asociate cu stima de sine includ: respect, încredere, apreciere, autoacceptare, satisfacție personală și autenticitate. Competențele, eficiența și relațiile bune cu familia sau prietenii sunt factori pe care se bazează o bună stimă de sine.

Stima de sine are două componente principale: valoarea și competența.

Stima de sine bazată pe valoarea personală se referă la valoarea pe care cineva consideră că o are ca om. Sentimentul valorii personale este legat de calitatea relațiilor cu ceilalți și de valorile personale. Valorile personale  pot fi legate de relațiile cu ceilalți, familie, comunitate, carieră, sănătate.

Stima de sine bazată pe competență se referă la eficiența și capacitatea de a realiza unele sarcini sau obiective. Este influențată de capacități și abilități personale. Succesul duce la creșterea stimei de sine.

Stima de sine este de mai multe feluri.

O anumită persoană poate fi competentă și încrezătoare în abilitățile sale, să-și atingă obiectivele și acest fapt să-i confere o stimă de sine ridicată. Dacă nu se consideră o persoană valoroasă, care merită să fie repectată și iubită, nu este sficient. Stima de sine bazată pe valoare personală poate fi scăzută, unele persoane se pot simți inferioare, inutile, chiar dacă au înregistrat mai multe realizări. În aceste cazuri se poate spune că stima de sine este bazată doar pe competență.

De asemenea o persoană poate avea o stimă de sine ridicată bazată pe valoare, chiar dacă nu are multe realizări, simte că merită să fie respectată și iubită.

Dacă doar una dintre componentele valoare sau competență este ridicată, stima de sine va fi ușor de dezechilibrat. Persoana va face față mai greu pierderilor, eșecurilor, va fi  mai defensivă și sensibilă.

Există oameni a căror stimă de sine este scăzută atât pe partea de competență cât și pe cea de valoare. Ei se îndoiesc de abilitățile și competențele lor, consideră că nu au valoare ca persoană.

Varianta cea mai echilibrată este atunci când o persoană are o stimă de sine ridicată, bazată atât pe competență cât și pe valoare.

Există mai multe metode de a îmbunătăți stima de sine: dezvoltarea unor relații pozitive cu ceilalți, reducerea comparației cu ceilalți, promovarea valorilor personale, stimularea unui rol activ care să atragă experiențe pozitive, dezvoltarea abilităților.

The post Stima de sine appeared first on Ecaterina Augustinov.

Primul lucru pe care-l trezește în mintea cuiva cuvântul „depresie” este starea de tristețe, acea emoție pe care o etichetăm ca fiind „nocivă” și încercăm să o ocolim cât de mult putem. Oamenii confundă adesea tristețea cu depresia. Depresia diferă de sentimentele de tristețe tranzitorii pe care le traversează fiecare în momentele mai solicitante de viață, depresia nu este o slăbiciune sau o simplă oscilație a stării afective. Spre deosebire de depresie, tristețea este o emoție care face parte din viață, o trăim în momente mai dificile și este legată de experiențe dureroase sau de anumite pierderi.

Tristețea semnalează necesitatea unei introspecții, cu scopul de a descoperi ce nu este în regulă și ar putea fi îmbunătățit în propria viață. A fi în contact cu tristețea în momentele în care apare, nu înseamnă să te simți copleșit și să te gândești fără încetare la lucrurile problematice din viața ta. În momentele dureroase, tristețea poate semnala care sunt lucrulile relevante pentru tine și poate fi un imbold pentru a face schimbări pozitive legate de arii importante ale vieții tale. Persoana care se confruntă cu depresia resimte tristețe copleșitoare, pe o perioadă mai lungă de timp, uneori fără a putea depista neapărat o cauză precisă. Depresia este alimentată de autocritică și de un stil de gândire negativ.

Depresia este o tulburare afectivă, caracterizată de o serie de simptome, care determină persoana să pară lipsită de „poftă de viață”, să își piardă interesul pentru activități, să întâmpine dificultăți în viața de zi cu zi, probleme de concentrare a atenției, sentimente de tristețe și neajutorare, care să-i dea sentimentul că viața nu merită trăită. Nu este vorba despre o slăbiciune, o stare de care te poți „scutura” pur și simplu și să o dai instantaneu uitării. Depresia poate necesita adesea tratament, însă îmbucurător este faptul că majoritatea persoanelor care au apelat la psihoterapie, se simt mai bine. În unele cazuri se poate recomanda și tratament medicamentos.

Se estimează că o persoană din cinci a suferit măcar un episod depresiv de-a lungul vieții.

Depresia se caracterizează prin simptome precum dispoziție depresivă în cea mai mare parte a zilei, aproape în fiecare zi, lipsă de speranță, vid interior, lipsă de energie, nehotărâre, agitație, neliniște interioară, sentimente de vinovăție, de inutilitate, încetinirea capacității gândirii, dificultăți de concentrare a atenției, scăderea puternică a interesului sau a plăcerii pentru activitățile care prezentau interes înainte și pentru viață în general. În unele cazuri se pot decela gânduri de moarte, dorința de a-și curma viața sau planuri pentru comiterea suicidului.

Pentru a primi diagnosticul de depresie înseamnă să te simți deprimat aproape zilnic, în cea mai mare parte a zilei sau să nu te mai intereseze lucrurile care înainte îți produceau plăcere și să manifești încă patru dintre simptomele menționate, timp de cel puțin două săptămâni.

Persoanele deprimate au tendința de a se izola de ceilalți, se critică pe sine, devin iritabile, își pierd speranța, au o perspectivă negativă asupra viitorului.

Depresia poate lua forme diferite, mai ușoare sau mai severe. Există mai multe grade de depresie, unele persoane manifestă doar câteva simptome, altele mai multe și mai supărătoare. De multe ori depresia este însoțită de anxietate, care determină apariția îngrijorărilor și a unor trăiri fizice precum amețeli, disconfort gastric, bătăi rapide ale inimii, transpirații, valuri de frig sau de căldură.

Atunci când depresia se accentuează, influențează mai multe domenii ale vieții tale. În plan relațional, cauzează perturbarea raporturilor cu apropiații și familia, în domeniul profesional determină dificultăți de concentrare și indecizie, care scad productivitatea, de asemenea afectează și funcționarea socială.

Ce poți face dacă te confrunți cu depresia?

Depresia poate fi evaluată pe baza unor întrebări despre felul în care te simți, gândești sau te comporți. Următorul pas este psihoterapia, te poate ajuta să depășești dificultățile de viață pe care le traversezi și să îți îmbunătățești relațiile cu ceilalți. Psihoterapeutul îți va fi alături, te va ghida să te mobilizezi, te va încuraja să găsești soluții la problemele tale și să îți stabilești scopuri realiste.

Odată ce satisfacțiile vor reapărea în viața ta și vei putea face față mai ușor problemelor, sentimentele de tristețe și descurajarea vor scădea în intensitate și te vei putea bucura din nou de viață.

The post Depresia appeared first on Ecaterina Augustinov.