Impulsivitatea este influențată într-o oarecare măsură de factorii genetici, însă nu este determinată în întregime de aceștia. Experiențele de viață din familie și contextul social joacă, de asemenea, un rol semnificativ în dezvoltarea impulsivității. Învățăm cum să reacționăm de la persoanele reprezentative din viața noastră, care joacă rolul unor modele de gândire și comportament.

Ce este impulsivitatea?

La copii, un anumit nivel de impulsivitate este considerat normal, având în vedere vârsta lor. Cu cât se apropie mai mult de pubertate se poate observa o diminuare a frecvenței și intensității comportamentelor impulsive. Pe măsura trecerii timpului, ei devin din ce în ce mai inclinați spre reflecție, mai capabili de auto-control. După încheierea etapei adolescenței transformările încep să fie foarte vizibile.

Impulsivitatea apare în mai multe grade și poate fi funcțională sau disfuncțională. Impulsivitatea disfuncțională se manifestă de obicei prin nerăbdare, reacții rapide, bruște, imprudență, lipsa auto-controlului și a unei reflecții adecvate asupra consecințelor. Copilul își poate amâna cu mare dificultate satisfacerea nevoilor, prezintă un control deficitar al emoțiilor, reacționează într-un mod exagerat. Se poate observa preferința pentru gratificarea imediată în detrimentul scopurilor pe termen lung, dificultăți de a menține rutina sau auto-disciplina. Nivelul impulsivității se stabilește prin comparația cu cei de aceeași vârstă. Începând cu perioada adolescenței impulsivitatea disfuncțională și actele anti-sociale se însoțesc. Consumul de substanțe este asociat, de asemenea, cu niveluri de impulsivitate ridicate.

Există și o parte pozitivă a impulsivității, numită „impulsivitate funcțională”. Aceasta reprezintă o fațetă distinctă a impulsivității, care aduce cu sine unele beneficii. O serie de filme, piese muzicale sau lucrări de artă au la bază  acțiuni spontane și aventuroase.

Impulsivitatea funcțională nu este excesivă, ea favorizează luarea într-un mod rapid a deciziilor inspirate, sprijină creativitatea și asumarea unor riscuri în atingerea obiectivelor.

Cum îți dai seama dacă copilul tău se comportă într-un mod impulsiv?

Dacă nu are răbdare, îi este greu să-și aștepte rândul, răspunde înainte de a fi formulată întrebarea, îi întrerupe pe ceilalți, deranjează în timpul activităților de grup sau  în cadrul orelor este posibil să aibă un nivel de impulsivitate mai ridicat. Toleranța scăzută la frustrare poate duce la explozii de furie. Este posibil să se accidenteze pentru că acționează fără să se gândească la consecințe. Pentru a evalua impulsivitatea raportăm comportamentul copilului la comportamentele așteptate pentru etapa de vârstă corespunzătoare.

Metode de reducere a impulsivității și de creștere a auto-controlului

Copiii care sunt alfabetizați emoțional pot denumi și înțelege emoțiile pe care le trăiesc, ceea ce duce la diminuarea impulsivității. Vor ști să spună dacă sunt furioși sau triști și nu vor fi nevoiți să lovească sau să țipe pentru a se exprima.

Uneori furia și agresivitatea sunt emoții care acoperă alte emoții mai greu de gestionat. Un copil poate fi trist sau rănit și să se exprime, în schimb, într-un mod agresiv. Ca părinți este util să-i ajutați să-și clarifice emoțiile pe care le trăiesc pentru a le putea gestiona mai ușor.

Și noi adulții, când ne confruntăm cu situații dificile, ne putem exprima furia într-un mod nepotrivit. Este important felul în care ne auto-reglăm pentru că manifestările și comportamentele noastre devin adesea modele pentru copii. Dacă ne simțim copleșiți de furie și reacționăm inadecvat este indicat să ne asumăm responsabilitatea. Este important să vorbim despre emoțiile și comportamentele noastre și eventual să explicăm care ar fi fost reacțiile cele mai potrivite în acea situație. Ca părinți este indicat să ne cerem scuze când este cazul, astfel și copiii vor învăța să facă același lucru.

Emoțiile sunt inevitabile însă comportamentele se află în controlul nostru. Copiii care învață acest lucru vor ști că este în regulă să se simtă furioși dar nu și să-i lovească pe ceilalți.

Copiii învață cum să se comporte în diferite situații pe baza reprezentărilor mentale ale regulilor pe care le-au deprins de-a lungul timpului. Este util ca aceste reguli să fie scrise, să existe o listă pe care să fie notat ce este acceptabil să faci și ce nu. Unii părinți elaborează regulile împreună cu copiii lor pentru că astfel le acceptă mai ușor. Consecințele stabilite ar trebui să fie clare: să existe recompense atunci când regulile sunt respectate și să fie evidențiate consecințele atunci când regulile sunt încălcate. De multe ori, în familiile în care copilul nu respectă regulile, comportamenetele adecvate nu sunt întărite, recompensate.

Stimulați copilul să se deprindă cu rezolvarea de probleme, îl va ajuta pe viitor. Atunci când se confruntă cu o problemă cereți-i copilului să formuleze câteva variante de răspuns.  Apoi luați răspunsurile pe rând și analizați-le pentru a găsi varianta cea mai potrivită. Încurajați-l să o implementeze și apoi discutați rezultatele. Acest antrenament este foarte folositor pentru că va stimula copilul să se gândească la consecințe, va încuraja reflecția și planificarea și va ajuta la diminuarea impulsivității. Adesea impulsivitatea este asociată cu atracția față de activitățile incitante sau periculoase iar acest lucru se întâmplă deoarece copilul nu se gândește la posibilele consecințe.

La unii copii impulsivitatea poate fi însoțită de hiperactivitate, care se poate caracteriza printr-o activitate motorie dezorganizată, reacții explozive, stări de neliniște și dificultăți de a sta calmi în timpul activităților mai monotone sau care necesită un nivel mai ridicat de atenție. Aceste comportamente devin problematice pe măsură ce se îndepărtează de media celor de aceeași vârstă.

Îndrumarea copiilor și adolescenților către activități sportive îi ajută să fie mai disciplinați, să colaboreze cu ceilalți și să învețe autocontrolul. Activitatea fizică stimulează producția de dopamină, noradrenalină și endorfine, ceea ce poate contribui la îmbunătățirea atenției și a dispoziției afective.

Dificultățile asociate cu impulsivitatea disfuncțională pot fi gestionate mai bine dacă se intervine din timp, pe mai multe planuri, nu doar asupra copilului. Un rol foarte important îl joacă contextul familial dar intervențiile pot fi extinse și în contextele educaționale, dacă este cazul. Toate aceste eforturi sunt recompensate atunci când copilul începe să deprindă auto-controlul, să ia în considerare consecințele proprilor acțiuni sau când poate urmări scopuri pe termen lung.