Ce înseamnă atacul de panică?

  Atacul de panică este o creștere bruscă a unei frici intense sau a unui disconfort puternic, în lipsa unui pericol real și se manifestă printr-o serie de simptome fizice amenințătoare, emoții și gânduri cauzatoare de distres. Intensitatea maximă a simptomelor se înregistrează după 10 minute de la debut și poate persista aproximativ 30 de minute, în unele cazuri o oră, rareori mai mult.

Simptomele care pot apărea în atacul de panică sunt: palpitații, bătăi puternice ale inimii sau accelerarea ritmului cardiac, transpirații, tremor, frisoane, senzații de scurtare a respirației sau de sufocare, dureri sau disconfort precordial, greață sau disconfort gastric, senzația de amețeală, dezechilibru, vertij sau leșin, valuri de frig sau de căldură, amorțeală sau furnicături, derealizare (sentimentul de irealitate) sau depersonalizare (detașare de sine însuși), frica de pierdere a controlului sau de a nu înnebuni, teama de moarte. Un atac de panică se caracterizează prin existența a patru sau mai multe dintre simptomele enumerate.

Deși atacurile de panică nu sunt periculoase în sine, pot fi înspăimântătoare pentru cei care le trăiesc. În general, oamenii experimentează câteva atacuri de panică pe parcursul existenței lor, în perioadele mai stresante. Atacurile de panică nu persistă, de obicei, după ce situația solicitantă de viață se remediază.

 Atunci când experimentezi mai multe atacuri de panică subite, repetate, intense și care au efect perturbator asupra vieții de zi cu zi, se poate spune că s-a instalat tulburarea de panică.

 Tulburarea de panică duce la scăderea calității vieții, vizite repetate la medic sau la spital, afectarea vieții profesionale, personale și familiale.

Modelul evoluționist al anxietății și panicii

  Anxietatea are mai multe fațete, implică fiziologia, afectivitatea, comportamentul și gândirea noastră. Multe dintre simptomele atacului de panică aparțin de aria fiziologică, sunt resimțite ca niște schimbări periculoase în corp. Nu te simți confortabil când ai palpitații, senzații de sufocare, amețeli sau tulburări gastrice. Biologia noastră este „de vină” pentru aceste senzații, pentru că, în momentele de pericol, real sau imaginar, se activează o reacție automată, de apărare, care ne intensifică reacțiile fizice. Ne dă un „boost” de energie pentru a putea face față unui pericol prin fugă sau luptă. Conform modelului evoluționist, acest instinct de aparare, numit „reacția luptă sau fugi” s-a format încă de pe vremea înaintașilor noștri, când viața era plină de primejdii, nivelul de agresivitate fizică al oamenilor mai ridicat, traiul mai dificil, adesea în proximitatea animalelor sălbatice.

 Dacă nu s-ar activa „reacția luptă sau fugi”, am putea sta relaxați atunci când s-ar apropia de noi un câine periculos, un șarpe veninos sau un individ cu intenții suspecte. Atunci când te afli într-o situație periculoasă, de exemplu ești atacat subit noaptea de un hoț, pe o stradă pustie, se va activa „reacția luptă sau fugi” pentru a-ți ascuți vigilența și a fi pregătit să te aperi. Dacă inamicul se dovedește mai puternic decât tine, vei fugi, dacă nu, te vei lupta cu el.

 De fiecare dată când te simți în pericol, se activează reacția „luptă sau fugi”, care te pune în gardă, te apără.

  În ziua de astăzi, putem întâmpina și alte tipuri de probleme, moderne, precum un examen important sau un termen limită la serviciu. Natura nu ne-a dat alt „echipament” pentru a face față provocărilor vieții din jungla urbană, tehnologizată. Folosim același mecanism arhaic, ca și strămoșii noștri, care trebuia să fugă din calea unui pericol sau să se repeadă într-o luptă, împotriva unui oponent amenințător. În cazul problemelor actuale, însă, rezolvarea nu presupune să fugim sau să pornim un atac fizic împotriva cuiva.

 Modelul evoluționist arată că frica și panica sunt un răspuns la pericol și sunt adaptative pentru specie, în situațiile potrivite.

 Tulburarea de panică presupune apariția unor atacuri de panică repetate în absența unui motiv întemeiat. Nu reprezintă o reacție firească într-o situație periculoasă, care se stinge când amenințarea nu mai este prezentă. Tulburarea de panică este o teamă persistentă de simptomele unui nou atac de panică, care interferează cu viața de zi cu zi a persoanei.

  Care sunt cauzele apariției atacurilor de panică?

 Anxietatea este prezentă în toate culturile, atât în zonele puternic industrializate, cât și în comunitățile izolate sau în tările în curs de dezvoltare. Procentele sunt relativ similare.

  Stresul cotidian, anumite evenimente importante de viață, bolile fizice, mai mult sau mai puțin grave, somnul insuficient, temperatura ridicată, consumul substanțelor excitante (cafeina, alcoolul sau energizantele) pot să favorizeze apariția atacurilor de panică. Oamenii care s-au confruntat cu evenimente negative de viață sunt mai predispuși să dezvolte anxietate și tulburări de panică.

  Înainte de declanșarea atacurilor de panică, de obicei, în viața persoanei apar anumite dificultăți în plan profesional, problemele financiare, relaționale, separarea sau pierderea unei persoane importante, șomaj, anumite probleme de sănătate ș.a. Studiile au evidențiat existența unor vulnerabilități biologice, aspecte care țin de procesele de învățare și de stilul de parenting.

  O serie de afecțiuni medicale pot să producă simptome asemănătoare tulburării de panică. Este necesar un examen medical amănunțit înainte de începerea terapiei. Existența tulburărilor cardiovasculare (prolapsul de valvă mitrală, aritmiile cardiace, insuficiența cardiacă congestivă, hipertensiunea, infarctul miocardic), a tulburărilor endocrine, respiratorii sau a bolilor neurologice (epilepsie, tulburări vestibulare), abuzul de substanțe (intoxicația cu alcool sau droguri, sevrajul) ș.a. pot genera simptome specifice tulburării de panică.

  Ce se intâmplă în cadrul terapiei?

  Tulburarea de panică netratată, de obicei se agravează. La începutul terapiei este important să înțelegi modul în care se declanșează și se manifestă panica. În cadrul ședințelor de terapie se încearcă minimalizarea disconfortului și creșterea toleranței la anxietate. Persoana este sprijinită să adopte un rol activ și să se confrunte cu situațiile pe care le consideră periculoase și pe care în mod obișnuit le evită sau încearcă să evadeze din ele. Eficiența terapiei presupune colaborarea dintre client și terapeut. Pe parcursul întâlnirilor, se realizează evaluări sistematice ale progresului.

  În 50% din cazuri, tulburarea de panică este asociată și cu alte afecțiuni, precum tulburările de personalitate, depresia, dependența de substanțe, alte tulburări anxioase, tulburarea obsesiv-compulsivă ș.a. Psihoterapia se poate adresa și acestor probleme suplimentare.

  Când simptomele se ameliorează, nivelul anxietății scade și persoana consideră că este oportun, se reduce frecvența întâlnirilor, urmând finalizarea procesul terapeutic.